Mare interes! Peste 14.000 de români au încercat să învețe o meserie anul acesta

37
1 min citire
Mare interes! Peste 14.000 de români au încercat să învețe o meserie anul acesta - x-programe-formare-profesionala-1766046075.webp
În perioada ianuarie - noiembrie 2025, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă 14.078 de persoane.
Dintre acestea, 9.876 sunt șomeri, iar 1.807 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 253 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 2.137 de persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referinţă au fost organizate 605 de programe de formare profesională gratuite dintre care 337 de programe de calificare/recalificare, 173 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare și 95 programe de competențe cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - noiembrie 2025 sunt: competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere – 894; lucrător comercial - 857; agent de securitate – 707; operator introducere, prelucrare, validare date – 675; referent resurse umane - 593; îngrijitor spații verzi - 397; bucătar - 316; competențe de comunicare in limba romana 309; competență antreprenoriala - 277 etc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0682 secunde