Marinarii, organizarea și pensiile mai mari. "Doar așa putem reuși ceva…"

2771
Marinarii, organizarea și pensiile mai mari.
O mare parte dintre navigatori, și mă refer aici la cei care au navigat în flota RSR, se numără, astăzi, printre pensionarii nefericiți, nedreptățiți, care abia mai fac față cheltuielilor curente. Mai ales pentru cei ce nu și-au asigurat din timp viitorul, bătrânețile sunt grele și urâte, cu multe probleme pe care nu le mai pot rezolva.

Am scris, de-a lungul timpului, despre comandanți de navă care au pensie de 1.000 de lei, despre navigatori cu pensii de 700 sau 800 de lei.

Tot de-a lungul timpului, pe acest subiect s-au format comisii, comitete și comiții parlamentare, ateliere de lucru, sesiuni de discuții, toate având însă aceeași finalitate: zero barat. Nimic nu s-a schimbat în viața acestor foști navigatori, iar una dintre explicații este aceea că pentru această categorie socială nu s-a luptat, real, nimeni. Toți cei ce au trecut pe la putere au mimat sprijinul, au promis câte-n lună și-n stele, dar oamenii tot cu pensii de mizerie au rămas.

Există foști navigatori care nu mai au (dacă au avut vreodată!) încredere în formațiunile care îi reprezintă, care teoretic ar trebui să le apere interesele, iar de aceea, se aud voci care spun că marinarii ar trebui să își creeze propriul lor partid, instrument prin care să ajungă în parlament, în guvern și să modifice legile.

Una dintre aceste voci este cea lui Radu Constantin.

"Pentru marinari, nu s-a făcut nimic timp de 30 de ani. Avem cele mai mici pensii, de 10 ori mai mici decât navigatorii aerului (aviatori). Acum, în al 12-lea ceas, să facem Partidul Navigatorilor din România (PNR). Să vedeți câți membri se strâng. Facem un statut beton și alegem oameni beton... Și mergem în parlament și guvern și schimbăm legea pentru navigatori de cursă lungă… Noi trebuie să facem ceva... Nimeni nu va face nimic pentru noi, marinarii... Până azi doar vorbe, în parlament, în minister etc. Doar așa, uniți în jurul unor lideri de bună credință, vom reuși să mai facem ceva", este de părere Radu Constantin.

XXX

Ideea a mai fost vehiculată și, personal, la un moment dat, chiar pusesem în discuție un proiect prin care formațiunile cu reprezentativitate în parlament să fie create pe bresle: medicii să fie reprezentați de medici, profesorii de profesori, navigatorii de navigatori, actorii de actori, agricultorii de agricultori etc. Cine ar putea cunoaște mai bine problemele fiecărei bresle? Și, mai ales, de ce un medic bun, un profesor de elită, un navigator greu încercat pe mare să fie reprezentat de un politruc ordinar, specialist în pupatu-n dos?

Dacă navigatorii reușesc acest tip de organizare, ar fi un semnal extraordinar pentru întreaga societate și ar putea marca începutul declinului politrucilor de meserie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2533 secunde