Medicamente achiziționate on-line

672

Articole recomandate

Compania farmaceutică Centrofarm a lansat, luni, un sistem de comenzi online, în urma unei investiții de circa 45.000 de euro, prin care oricine poate comanda medicamentele de care are nevoie, urmând ca acestea să fie livrate în mai puțin de 24 de ore la adresa menționată de către utilizator.
Potrivit directorului general Centrofarm, Dorin Catană, sistemul este funcțional în prezent doar în Capitală, urmând ca peste aproximativ două luni să fie extins în toată țara. "Pașii pentru a realiza o comandă sunt simpli chiar și pentru cei care accesează o pagină de Internet pentru prima dată: mai întâi se selectează dintr-un catalog produsele dorite și se introduc într-un coș virtual. Apoi se completează un scurt formular cu datele cumpărătorului și se trimite comanda online, direct de pe site sau de pe adresa de mail personală", a declarat Catană.
Reprezentanții Centrofarm au explicat că prin intermediul acestui sistem vor putea fi livrate la domiciliu doar produsele medicamentoase fără prescripție medicală, celelalte putând fi comandate de cetățeni, însă pot fi ridicate numai de la un punct farmaceutic în urma prezentării rețetei.
Dorin Catană, a mai spus că în următoarele șase luni estimează să se efectueze peste 20-30 de comenzi electronice pe zi, valoarea minimă a unei comenzi fiind de minim 20 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.874 secunde