Medicii de familie critică aplicarea programului de evaluare a sănătății

419

Articole de la același autor

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța și cei ai Autorității de Sănătate Publică (ASP) Constanța s-au întâlnit, ieri, cu medicii de familie din județ pentru a discuta ultimele noutăți vizavi de aplicarea programului național privind evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară.
În cadrul întâlnirii s-au discutat mai multe aspecte care ar putea interveni pe parcursul derulării acestui program, cum ar fi situația în care un pacient dorește să efectueze mai multe analize decât cele cuprinse în programul de evaluare.
În acest sens, președintele CJAS Constanța, medicul Liviu Mocanu, a precizat că analizele care nu sunt pe lista programului național se vor plăti de către pacient dacă se fac la cererea acestuia.
După ce s-au adus în discuție fel și fel de variante care ar putea să apară în distribuirea taloanelor care vor ajunge la pacienți, reprezentanții ASP Constanța le-au adus la cunoștință medicilor de familie că, pe lângă, raportarea pe care o vor face la CJAS și ASP, vor trebui să transmită planul de supraveghere și celor de la Unitatea Județeană de Implementare a acestui program din Constanța.

Medicină pe calculator
Concret, ei ar trebui să transmită acest plan pe baza unui program de calculator. Astfel, pe lângă obligația de a consulta pacienții, medicii sunt nevoiți să cunoască legile care apar în domeniu medical, să facă contabilitate și, mai nou, să se apuce de informatică.
Această noutate a atins punctul culminant al întâlnirii, majoritatea medicilor plecând supărați și bulversați de la această întâlnire.
"Medicina se face punând mâna pe om, nu completând fel și fel de hârțoage toată ziua. Eu sunt medic la un cabinet de la țară și asta am vrut să fac în viață: medicină. Dacă voiam calculatoare, mă apucam de Infor-matică sau Automatică" a declarat un medic care a dorit să-și păstreze anonimatul. "Așa este. Cred că o să angajez pe cineva să-mi facă toată maculatura asta" a completat un altul.
Vizavi de acest aspect al transmiterii planurilor, majoritatea medicilor erau foarte contrariați spunând că vor sta mai mult pe drumuri și mai puțin pe la cabinete să se ocupe de pacienți. Pe de altă parte, unii medici de familie de la țară nu vor putea aplica programul în cauză, în primul rând pentru că nu au calculatoare, dar și din cauza lipsei Internetului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7403 secunde