Rețele Electrice anunță noi întreruperi programate de energie electrică miercuri, 29 aprilie, în mai multe localități din județul Constanța. În stațiunea Costinești, alimentarea va fi întreruptă între orele 8:00 și 16:00, pe străzile Grădinilor, Catedrala Tineretului, Unirii, Liliacului, Crizantemelor, Macului, Nucilor și Smochinilor.
În localitatea Lazu, întreruperile sunt programate între 8:30 și 16:30 și vor afecta parțial agenți economici de pe străzile Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu și Gheorghe Moisil, în timp ce pe străzile Gheorghe Marinescu și Constantin Nenițescu întreruperea va fi totală.
În Cloșca, curentul va fi oprit complet între orele 9:00 și 17:00. Tot în același interval, întreruperi totale sunt anunțate și în Cochirleni.
În municipiul Medgidia, alimentarea va fi întreruptă între 9:00 și 17:00 pentru mai mulți agenți economici, dar și pentru consumatorii de pe străzile Ibrahim Themo, Mehmet Nyazi, Călărași, Ecaterina Teodoroiu, Călugăreni, Ovidiu și Dorobanți. În localitatea Bugeac, întreruperea va fi totală în intervalul 13:00 - 19:00.