Militarii americani și voluntarii Crucii Roșii Constanța, împreună pentru salvarea de vieți

24
< 1 min citire
Voluntarii și angajații Crucii Roșii Constanța au participat, zilele trecute, la o sesiune specială de instruire susținută de militarii americani, un exercițiu practic menit să consolideze capacitatea de intervenție în situații de urgență și acordare a primului ajutor.
Pe parcursul instruirii, au fost abordate tehnici esențiale de control al hemoragiilor, evaluarea victimelor, managementul traumatismelor și proceduri de intervenție rapidă în situații critice.
Totodată, participanții au avut ocazia să exerseze manevrele prezentate și să afle informații despre protocoalele utilizate de personalul medical militar în zone de conflict și în misiuni internaționale.
Pentru voluntarii Crucii Roșii Constanța, astfel de activități reprezintă o oportunitate importantă de perfecționare. Pregătirea continuă este una dintre componentele esențiale ale activității organizației, iar accesul la expertiza unor profesioniști cu experiență în intervenții complexe contribuie la creșterea nivelului de pregătire al echipelor care acționează în sprijinul comunității. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0622 secunde