Minor prins după ce a vandalizat băncile de lângă Şcoala nr. 36

306
1
< 1 min citire
Minor prins după ce a vandalizat băncile de lângă Şcoala nr. 36 - x-banca-1711377857.jpeg
Polițiștii locali constănţeni au identificat luni, 25 martie, o persoană care a vandalizat băncile din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” şi a deteriorat copertina unei bănci. Din fericire, aceasta a fost identificată pe baza înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în zonă. Deoarece persoana implicată este minoră și nu poate fi sancționată contravențional, s-au purtat discuții cu unul dintre părinții săi, care vor răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta.
Subliniem faptul că banca vandalizată va fi reparată și înlocuită prin intermediul serviciului de specialitate, iar Primăria municipiului Constanța va solicita despăgubiri civile. În cadrul eforturilor noastre de prevenire și combatere a infracțiunilor, sprijinul comunității este esențial fapt pentru care apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să continue să ne semnaleze orice fapte care încalcă legislația în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau prin e-mail la adresa [email protected]", au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Comentează știrea

Charlotte parker
25 martie 2024

Numele meu este Charlotte Parker. Viața mea s-a întors!!! După 2 ani de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii, am avut chef să pun capăt, aproape că m-am sinucis pentru că ne-a părăsit când viața noastră începea să aibă sens. Am fost dezamăgit emoțional în tot acest timp. Datorită unui vrăjitor numit Dr.Ogaga Kunta, l-am cunoscut online. Într-o zi credincioasă, în timp ce răsfoiam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre acest vrăjitor. Unii oameni au mărturisit că și-a adus fostul iubit înapoi, alții au mărturisit că poate face o vrajă pentru a opri divorțul și, de asemenea, pentru a obține un loc de muncă bine plătit și așa mai departe. îl puteți contacta și pe adresa sa de e-mail ([email protected]). El este uimitor, am întâlnit și o mărturie specială, era despre o femeie pe nume Vera, ea a mărturisit despre cum și-a adus înapoi fostul iubit în mai puțin de 2 ani. zile, iar la sfârșitul mărturiei ei a renunțat la e-mailul lui. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. L-am contactat prin e-mail și i-am explicat problema mea. o săptămână mai târziu, soțul meu s-a întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem și mai fericiți ca oricând. Dr ogaga Kunta ești un bărbat talentat și nu mă voi opri din a-l publica pentru că este un om minunat. Dacă aveți o problemă și sunteți în căutarea unui vrăjitor real și autentic, încercați-l oricând, el este răspunsul la problemele dvs. din nou adresa lui de e-mail este ([email protected]) el este cel mai bun vrăjitor care vă poate rezolva problemele. 1) Vrăji de dragoste 2) Vrăji de dragoste pierdută 3) Vrăji de divorț 4) Vrăji de căsătorie 5) Vraja de legare 6) Vrăji de despărțire 7) soluție finală pentru ejaculatoină rapidă [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0623 secunde