După medici, este rândul asistentelor medicale și a infirmierelor să părăsească sistemul sanitar. Încet, dar sigur, spitalele din județul Constanța rămân fără cadre medicale. Nici măcar cele recent ieșite de pe băncile școlii nu mai sunt interesate să-și formeze mâna într-un spital autohton.
În spitale nu se mai găsesc de niciunele. La internare, bolnavilor li se pune în față lista cu medicamentele pe care trebuie să le cumpere și fac cozi la farmaciile din vecinătatea unității sanitare. Materialele sanitare le mai "împrumută" de la vecinii de salon, ca să le mai rămână ceva bănuți și pentru schimbarea unui cearșaf sau pentru montarea unui cateter.
S-ar putea, însă, să fie puși în situația de a învăța să le facă și pe acestea, căci spitalele constănțene rămân fără cadre medicale medii. După ce, de câțiva ani, se tot atrage atenția asupra exodului medicilor peste hotare, unde sunt mai bine răsplătiți (atât financiar, cât și moral!), a venit rândul asistentelor și infirmierelor să le urmeze exemplul. Numărul asistentelor medicale care și-au pregătit documentația necesară pentru a munci peste hotare nu pare ridicat, dar deja se simte absența lor din spitale.
Concursurile nu mai stârnesc interesul nimănui
Lună de lună, cinci sau șase asis-tente medicale se adresează Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România (OAMMR), filiala Con-stanța, pentru a obține adeverința de malpraxis (act obligatoriu, din care trebuie să reiasă că nu au avut nicio culpă medicală pe perioada desfășurării activității, pe care trebuie să-l atașeze la dosar). Astfel, de la începutul anului, peste 40 de asis-tente și-au pregătit documentația pentru a pleca.
"Anul trecut, în ultimele luni, ne-am confruntat cu o creștere notabilă a numărului de solicitări de adeverințe de malpraxis, după ce a avut loc restructurarea Spitalului Județean Constanța. Cred că am dat și zece adeverințe pe lună. De la începutul anului, eliberăm în jur de șase adeverințe pe lună. Se observă că pleacă asistentele, pentru că nu se mai prezintă la concursuri. De câte ori se ține un concurs într-un spital, din comisie face parte și un reprezentant al OAMMR și putem spune că rămân locurile neocupate, nu vin nici măcar pentru un candidat pe loc", ne-a declarat Maria Ionescu, vicepreședintele OAMMR Constanța.
Îngrijorător este și faptul că pleacă atât asistentele cu ani de experiență în spate, dar și cele abia ieșite de pe băncile școlii. "Sunt aproximativ 300 de absolvenți de școli postliceale, dar nu ajung în sistemul sanitar", a adău-gat reprezentantul Ordinului Asisten-ților Constanța.
"Dorința de a pleca există și este destul de mare. Iar acest fenomen trebuie să ne îngrijoreze, căci toate spitalele din România se confruntă cu lipsă de personal. În plus, mai este și legea care impune că poate fi angajată o persoană la șapte plecări. Adică pot să plece trei persoane de pe o secție, astfel încât să nu mai poată fi formată o tură, dar trebuie să se aștepte în această situație până pleacă șapte persoane din spital?", a mai afirmat Maria Ionescu.
Asistentele pleacă din Județean
Spitalul Județean este una dintre unitățile care "suferă" din cauza lipsei asistentelor medicale. La sfârșitul lui 2010, aproximativ 35 de asistente au fost puse pe liber, în urma restruc-turării spitalului, iar alte zece au plecat, de la începutul anului, atrase de banii buni oferiți peste hotare. Astfel că, în prezent, "se lucrează la normativul minim", ne-a spus Violeta Caraivan, liderul sindicatului Sanitas din cadrul spitalului.
Le sunt refuzate concediile fără plată
Conform legii, cadrele medicale care lucrează în sistemul sanitar de stat au dreptul să-și ia concediu fără plată, de până în doi ani. În această perioadă, acestea lucrau în străinătate, iar la întoarcerea în țară, își reluau vechile slujbe. Anul acesta, însă, în-trucât spitalele rămâneau cu posturile blocate, conducerile unităților au refuzat să le mai acorde asistentelor concediile fără plată solicitate.
"Drept pentru care, asistentele au început să-și dea demisia, iar la finalul contractelor din străinătate, nu se mai întorc în spitalele de stat, ci merg în privat", a explicat Violeta Caraivan. Banul face diferența
Factorul financiar este decisiv în momentul în care o asistentă medicală trebuie să aleagă între a munci într-un spital din țară și unul de peste hotare.
O asistentă din Spitalul Județean primește, de exemplu, un salariu cuprins între 900 și 1.900 de lei, în funcție de vechime. În schimb,
într-o unitate din Germania, poate câștiga 2.000 de euro brut / lună (ofertă promovată, în prezent, prin EURES, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), iar angajatorul îi oferă sprijin pentru obținerea unei locuințe și pentru învățarea limbii germane.