Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța au finalizat acțiunea de retragere de pe piață a iaurturilor Danone suspecte că ar fi contaminate cu dioxină.
Directorul instituției, Grigore Mertoiu, a declarat pentru "Cuget Liber" că
i-a fost interzis printr-un ordin al Uniunii Europene să facă publică cantitatea totală de iaurturi sechestrate.
El a mai precizat că toate produsele suspecte au fost sigilate și au fost lăsate în custodie la societățile care comercializau astfel de iaurturi.
Printre altele, Mertoiu a mai precizat că în cazul în care specialiștii Laboratorului Comunitar de Referință vor stabili că nivelul dioxinei este în limite normale, toate produsele vor fi introduse, din nou, la vânzare.
În altă ordine de idei, testele preliminare asupra loturilor de iaurt Danone contaminate cu dioxină arată că nivelul acesteia este aproape de limita maximă, dar totuși sub aceasta, după cum a precizat, ieri, Philip Tod, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate Markos Kyprianou.
"Testele preliminare asupra celor două loturi cu iaurt Danone indică faptul că nivelul de dioxină este sub cel maxim admis pentru iaurt. Este aproape de limita maximă, dar este sub ea", a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Pe de altă parte, Autoritatea Veterinară Națională a trimis Laboratorului Comunitar de Referință de la Budapesta probe prelevate de la iaurturile suspecte că ar fi contaminate cu dioxină, rezultatele analizelor urmând să fie cunoscute în cel mult zece zile.