Număr record de ajutoare de deces. Constănțenii mor pe capete

313

Articole de la același autor

"Un număr de 635 de familii au primit, luna trecută, ajutorul de deces de la Casa Județeană de Pensii Constanța, cu 303 mai multe ca-n perioada similară a lui 2016", a declarat purtătorul de cuvânt al CJP, Kristina Mutiș.

Aceasta a precizat că, anul trecut, au fost acordare, per total, 5.142 de astfel de ajutoare, suma rămânând tot la valoarea de 2.681 lei. De precizat că acest ajutor se acordă, pe bază de cerere, în cazul decesului asiguratului, al pensionarului sau al unui membru de familie aflat în întreținerea acestora. În plus, dreptul asiguraților la ajutorul de deces nu este condiționat de îndeplinirea stagiului de cotizare.

Ca urmare, în cazul decesului unui asigurat sau a unui pensionar, ajutorul se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copiii, părinții decedatului sau a oricărei persoane care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de deces.

Pentru cei care ajung la Casa de Pensii, după efectuarea plății ajutorului de deces, se va înscrie pe spatele certificatului de deces original mențiunea "achitat", data, semnătura și ștampila unității. În acest fel, banii nu pot fi încasați decât o singură dată și nu pot apărea probleme.

În rest, condițiile de acordare ale ajutorului au rămas aceleași, ele parvenindu-le oamenilor în termen de 24 ore de la solicitare, de către angajator, în cazul decesului asiguratului salariat, respectiv al unui membru de familie al acestuia, de către instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5973 secunde