Concurs Număr record de beneficiari în centrele maternale

352

Articole de la același autor

Criza financiară ne-a afectat pe toți, însă pe unii i-a îngenuncheat la propriu. Mulți părinți s-au trezit în 2009 sau la începutul lui 2010 fără un loc de muncă sau, și mai rău, fără un acoperiș deasupra capului, atât pentru ei, cât și pentru copiii lor. Pentru unii însă situația a fost extrem de dificilă și au ajuns să se adreseze instituțiilor statului pentru a-i ajuta.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, centrele maternale sunt solicitate la maximum pentru a le oferi cazare mamelor și copiilor aflați în astfel de situații de criză. "În Centrul maternal Mangalia se află, în prezent, șapte mame cu 12 copii. Niciodată de la deschiderea lui nu au mai fost atât de mulți beneficiari. Iar la Constanța ne-am confruntat, de curând, cu un caz dificil, când o mamă, din județul Galați, cu două fetițe în clasa a II-a și a IV-a, s-a adresat direcției căci își pierduse locul de muncă, nu mai putea să plătească chiria și nu aveau unde să locuiască. Când s-a pus problema să preluăm fetițele în centrul de plasament și să le despărțim de mamă, aceasta a făcut o criză emoțională și nu a acceptat. Am fost nevoiți să găsim o soluție de compromis, iar, în prezent, toate trei se află într-unul din centrele noastre", a declarat Mihaela Ristea, director adjuct DGASPC.
Tocmai pentru a veni în sprijinul acestui tip de cazuri, Centrul de primire a copilului în regim de urgență de pe strada Aluniș din Constanța va fi extins cu un modul destinat primirii în regim de urgență a mamei și copilului. Inițiativa îi aparține conducerii DGASPC și face subiectul unui proiect cu finanțare europeană. În cadrul centrului vor putea beneficia, simultan, de servicii de adăpostire și consiliere opt cupluri mamă-copil aflate în situații de criză, fără locuință. Nu este vorba de victime ale violenței sau abuzului în familie, ci de persoane care, la un moment dat, din anumite motive, nu mai au unde locui. Modulul se va deschide, cel mai probabil, în luna aprilie a anului viitor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 23 Februarie 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.6213 secunde