Concurs Numărul populației Terrei a atins 7 miliarde

425

Articole de la același autor

În Asia a venit pe lume, noaptea trecută, ființa umană cu numărul șapte miliarde în persoana unei micuțe filipineze cu prenumele Danica, a cărei naștere a fost celebrată la Manilla.

Danica May Camacho, născută ieri, cu două minute înainte de miezul nopții, la Jose Fabella Memorial Hospital, un spital public din capitala filipineză, este o fetiță de 2,5 kg.  Părinții ei, Florante Camacho și Camille Dalura, au fost felicitați de reprezentanți ai Națiunilor Unite, care i-au adus și un mic tort cu această ocazie. Danica a primit o bursă de studii, iar părinții ei o sumă de bani pentru a-și deschide un mic magazin.

Potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Republica Filipine este a 12-a țară printre cele mai populate din lume, având 94,9 milioane de locuitori, dintre care 54 % au sub 25 de ani, informează Agerpres.ro.

UNFPA, care și-a publicat vineri ultimul raport, prevede că populația Terrei va continua să crească și va ajunge la 9,3 miliarde de locuitori în anul 2050 și la peste 10 miliarde spre sfârșitul secolului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 31 Octombrie 2011
Stire din Social : Avarie RAJA în Peninsulă
Pagina a fost generata in 2.318 secunde