O constănțeancă de 44 de ani, din localitatea Lazu, a reclamat Colegiului Medicilor că a fost supusă unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui sân, după ce ar fi fost diagnosticată în mod eronat cu tumoare canceroasă. În sesizarea adresată Comisiei de malpraxis de la nivelul colegiului, Maria Tusă a relatat că, în urmă cu doi ani, s-a prezentat la dr. Dana Pleș, medic oncolog, după ce constatase prezența unui nodul. După consultații și efectuarea analizelor, a fost diagnosticată cu cancer și i-a fost extirpat unul dintre sâni, de către medicul chirurg Octavian Unc, într-o clinică privată din municipiu. Pentru că în ultima perioadă a bănuit că ar avea probleme hormonale, pacienta s-a adresat medicilor din București. În urma altor analize, specialiștii din Capitală i-au transmis că, de fapt, nu ar fi avut cancer, a susținut femeia, ci o afecțiune fibrochistică pentru care nu ar fi fost necesară intervenția chirurgicală.
Pe de altă parte, dr. Dana Pleș ne-a declarat că femeia a fost diagnosticată în mod corect și se numără în procentul de 25% dintre pacienți cu remisiune totală a cancerului. "Este o pacientă diagnosticată conform protocolului terapeutic, cu o tumoare malignă, diagnosticată citologic, care a răspuns la chimioterapie. Fac precizarea că tumoarea benignă nu răspunde la acest tratament", ne-a precizat medicul.
Dr. Victorian Păștilă, reprezentant al Colegiului Medicilor Constanța, ne-a declarat că, în prezent, se fac cercetări în acest caz, probele urmând să fie reanalizate de un medic anatomopatolog. "Vom cere lamele cu probele prelevate de la pacientă, pe care a fost pus diagnosticul și vor fi reanalizate. Urmează să se stabilească dacă la momentul respectiv, în baza probelor analizate, se impunea intervenția chirurgicală. Deocamdată nu ne putem pronunța", a afirmat medicul. De asemenea, cei doi medici reclamați au prezentat documentele medicale justificative pentru punerea diagnosticului și realizarea intervenției. Mai mult, la dosar există, după cum ne-a precizat reprezen-tantul colegiului, și acordul scris al pacientei pentru operație.
Din primele verificări, documentele arată că pacienta a fost diagnosticată cu "atipii celulare", care arată, susțin specialiștii, un început de cancer. Ancheta demarată urmează să stabilească dacă se impunea efectuarea operației sau era eficient tratamentul medicamentos.