O furtună puternică a făcut ravagii pe litoral

340
2 min citire
O furtună puternică a făcut ravagii pe litoral - mamaialacsiutghiolfurtuna3-1309096718.jpg
Avertizarea meteorologilor de furtuni
și ploi torențiale s-a adeverit
sâmbătă după-amiază, la Con-stanța. Tocmai când începusem să credem că a fost alarmă falsă, în jurul orei 16.30, soarele arzător a fost înlocuit de nori, iar vântul a început să bată foarte puternic. Dacă, la prânz, pe litoral se înregistrau 26 de grade, la ora 17.30, temperatura scăzuse simțitor, până la 16 grade Celsius.
Ceea ce a început ca o banală ploaie torențială s-a transformat rapid într-o furtună în toată regula. Vântul puternic a dărâmat copacii, a distrus panourile publicitare și a zburat umbrelele de pe plajă.
În Portul Constanța, vântul a făcut ravagii costisitoare. Două macarale de descărcare au fost trântite la pământ, fiind distruse total. Manevrele fuseseră deja sistate, iar în zonă nu se aflau muncitori.
În zona Doraly, un copac de peste 15 metri a căzut chiar lângă un autoturism și a blocat circulația vreme de o oră până la intervenția pompierilor. Pe strada Avram Iancu, o schelă luată de vânt a blocat traficul. În total, 15 copaci au fost doborâți pe drumurile naționale și pe străzi din întreg județul.
Vremea extremelor
În timp ce în unele cartiere ale Constanței ploua de rupea, în altele, mai la sud, abia dacă picura încet. La fel și în Eforii: în Nord a plouat cu găleata, iar în Sud abia dacă s-a udat pe jos. Deasupra lacului Techirghiol s-au format mai multe vârtejuri negre ce semănau cu ochiuri de tornade.
Din cauza rafalelor de vânt, au fost distruse cablurile de televiziune și internet. De aseme-nea, una din liniile de alimentare cu tensiune a stației de pompare apă potabilă Bifurcație Cumpăna a picat. Stația a rămas fără curent de la ora 17.30 și toți abonații din localitatea Cumpăna au rămas fără apă potabilă. Echipele Enel au lucrat mai bine de o oră pentru a reface linia, iar alimentarea cu apă a caselor din Cumpăna a fost reluată în cursul serii.
Vreme închisă și frig
toată săptămâna
Din păcate, veștile meteorologilor sunt proaste și pentru zilele următoare. Va fi înnorat și frig toată săptămâna. Până sâmbătă, 2 iulie, temperaturile nu vor depăși 21 de grade Celsius, iar soarele va sta mai mult ascuns după nori.
Pentru astăzi, se anunță ploaie și maxime de 18 grade Celsius. De asemenea, vântul va continua să bată puternic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde