O nouă serie de bilete de odihnă şi tratament pentru pensionari

327
O nouă serie de bilete de odihnă şi tratament pentru pensionari - xbilete-1659098902.jpg

Articole de la același autor

Pentru seria cu numărul 11 din acest an, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa pune la dispoziţa vârstnicilor, 168 de bilete de odihnă şi tratament. Data de prezentare în staţiune este 14 august. Persoanele interesate se pot prezenta la sediul CJP, parter, ghişeul 1, cu următoarele documente: cerere tip, actul de identitate şi certificat de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul).

Referitor la contribuţia suportată de către beneficiarii biletelor, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. Desigur, există şi gratuităţi, de acestea beneficiind veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate şi persoanele cu handicap. În cazul asiguraţilor, contribuţia este de 50% din valoarea biletului, doar dacă veniturile lunare brute sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral. Dacă pensionarul a primit un bilet de tratament în ultimii doi ani, poate fi depunctat. De precizat că sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5558 secunde