O parte din cartierul Tomis Nord, fără curent electric

218
O parte din cartierul Tomis Nord, fără curent electric - curent-1632764567.jpg
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, sunt realizate unele lucrări pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Marţi, 28 septembrie, între orele 8.30 şi 16.30, în municipiul Constanţa, sunt afectaţi consumatorii de pe bulevardul Tomis, blocurile TS8, TS6A, T1, S0, precum şi cei de pe străzile Muncel, Pescăruş, Cuza Vodă, General Manu, Ştefan cel Mare, Răscoalei, Soveja – blocurile 43, 43A, 45, 45A.

În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în localitatea Poarta Albă, pe străzile Consilierilor, Carierei şi Bisericii, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în localitatea Băneasa, pe străzile Salcâmului şi Teilor, şi în localitatea Saraiu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6801 secunde