Pe litoral, hotelurile și restaurantele deschise de sărbători sunt în toiul pregătirilor pentru Crăciun. Gradul de ocupare este aproape maxim, iar turiștii sunt așteptați cu pachete all inclusive de 2-3 nopți, la prețuri de la 2.000 de lei de persoană. Chiar dacă nu va ninge, oaspeții se vor bucura de aerul sărat al mării, liniște și mese îmbelșugate.
În bucătăriile restaurantelor, forfota e în toi. Platourile prind formă, peștele e pregătit pentru grătar, scoicile sunt trase în unt cu vin și usturoi, iar salata de boeuf fierbe în oale mari. Meniurile sunt diverse, adaptate tuturor gusturilor, iar unele preparate merg direct la clienții care au comandat platouri pentru acasă. Proprietarii spun că încearcă să combine rețetele tradiționale cu opțiuni mai ușoare.
„Sunt lucrurile obișnuite care se fac de sărbători, începând de la salata de boeuf, salata de vinete, iar cu ce plusăm noi cu niște preparate mai light, de exemplu cine nu mănâncă lebăr, caltaboș avem un pate de rață, un mousse de brânză cu somon afumat, salată de vinete cu ardei copt și apoi avem preparatele din porc, cârnații tradiționali și afumăturile de sezon, lebărul, caltaboșul și toba", povestește Octavian Băloi, proprietarul unui restaurant.
Și meniurile moderne sunt incluse în ofertă.
„Predominant aș spune că este sushi-ul, avem și platouri mai complexe și o mică parte din clienți merg pe tradițional", transmite Cosmin, ospătar la un restaurant din oraș.
Majoritatea turiștilor au optat pentru pachete de cazare de 2-3 nopți, cu servicii incluse.
„Pachetele sunt complete, cuprind mâncare, băutură, cazare. Le oferim la noi atmosfera din familie, iar celor veniți din străinătate le oferim bucuria unui Crăciun tradițional românesc. Sunt cei nostalgici care și-au adus partenerii din străinătate să vadă și ei cum sărbătorim noi", ne-a declarat Bogdan Lotreanu, proprietarul unui hotel.
Pentru românii veniți din străinătate, sărbătorile sunt și mai speciale, oferindu-le șansa de a retrăi un Crăciun autentic românesc alături de familie. Printre ei se află și Karina, stabilită în Suedia de aproape 40 de ani, care a venit la malul mării pentru a se delecta cu gusturile copilăriei.
„Fiica mea a rămas acasă, în Suedia nu este cu noi, am revenit pentru că vrem să ne bucurăm de produsele tradiționale, gustoase, cum ar fi toba, sarmalele, salata boeuf, mâncarea românească. Eu sunt plecată din România de 40 de ani, mai exact din 1985 și de fiecare dată când vin mănânc bunătățile noastre tradiționale de care îmi este dor", ne-a povestit Karina, o româncă stabilită în Suedia.
Un Crăciun pe litoral costă între 2.000 și 3.000 de lei de persoană, în funcție de pachet, multe incluzând acces la spa, meniuri all inclusive, dar și surprize, tombole și cadouri pentru copii. Singurul inconvenient ar putea fi vremea și lipsa zăpezii, meteorologii anunțând precipitații și temperaturi scăzute, cu minime ce pot ajunge sub zero grade Celsius, în zilele următoare.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.