Panică în rândul populației municipiului Constanța. De la începutul lunii mai, locuitorii se tem pentru viața lor, susținând că simt aproape permanent un miros puternic de produse petroliere, în diferite zone din oraş. Garda de Mediu Constanţa a trimis specialiști în teren, pentru a evalua situația, dar în urma analizelor specifice, staţiile de monitorizare fixe nu au înregistrat depăşiri şi nici prezenţa unor gaze în atmosferă. Cu toate acestea, pentru siguranța cetățenilor, comisarii de mediu vor continua măsurătorile şi verificările şi în perioada următoare, până la identificarea sursei mirosului reclamat.
În loc să se bucure de minivacanța de 1 Mai, foarte mulți constănțeni au fost stresați. Ei spun că le este frică să mai iasă din casă ori să-și pornească mașinile, pentru ca nu cumva să sară în aer ceva. Mirosul înțepător care a apărut de câteva zile în atmosferă i-a alertat, pur și simplu. „Am simţit acest miros în Inel 1, Coiciu, Capitol, Casa de Cultură, Poarta 6, Gară, Delfinariu şi inclusiv pe plaja din cartierul Faleză Nord. Este foarte greu de suportat", ne-a declarat Ion P.
„În Abator, mirosul nu este de ieri, de azi, ci de mai mult timp, doar că de câteva zile se simte şi mai puternic. Nu vreau să mă gândesc cum va fi când se va încălzi vremea şi mai tare. Îmi este teamă să mai deschid geamurile! Cred că, efectiv, ne vom sufoca. Nu vrem să murim asfixiați", a adăugat Magda S.
„Din câte am observat, mirosul se simte peste tot şi mă sperie gândul că ar putea fi ceva în atmosferă. Eu am fost prima care a simţit, din familia noastră, acest miros. Bineînţeles că m-am speriat şi l-am sunat pe soţul meu, care era plecat la serviciu. Iniţial, când a simţit acest miros, el a crezut că vine de la mașină. A verificat-o şi și-a dat seama că nu este de acolo. Zilele acestea, am făcut o sesizare la Garda de Mediu pe email, dar nu ne bagă nimeni în seamă", a spus Elena D.
„Eu am tot spus că în zona Abator miroase groaznic a petrol. La un moment dat, mirosul se simţea doar după apusul soarelui, dar acum este şi ziua la fel. Nu ne mai putem aerisi apartamentele. Nu mai spun că sunt zile în care mirosul este combinat şi cu cel de la canalizare, deci chiar este jale", a mai spus şi Adrian N.
Potrivit specialiştilor Gărzii de Mediu, de la primele sesizări, echipa de permanență a Comisariatului Judeţean Constanța al Gărzii Naţionale de Mediu a început verificările, împreună cu echipele de intervenţie ale RAJA SA și ISU Dobrogea, desfășurând inspecţii în zonele în care s-a resimţit şi a fost reclamat acest miros.

„Precizăm că măsurătorile efectuate de către laboratorul ISU Dobrogea şi ENGIE, precum şi staţiile de monitorizare fixe ale APM Constanța nu au înregistrat prezenţa unor gaze sau emisii COV (compuși organici volatili) care să depăşească valorile normale. Pentru o scurtă perioadă, mirosul a dispărut, pentru ca acesta să fie resimțit, apoi, din nou. Verificările comisarilor Gărzii de Mediu Constanța, împreună cu reprezentanţii RAJA SA şi ISU Dobrogea au continuat inclusiv pe traseele de colectare/evacuare a apelor uzate ale operatorului de apă care gestionează rețeaua orășenească și în zona mai multor cămine de vizitare şi colectare a apei menajere şi pluviale, fără însă a fi identificate produse petroliere în aceste reţele. În condițiile în care staţiile de monitorizare fixe ale APM pentru determinarea calităţii aerului nu au înregistrat depăşiri la indicatorii monitorizați, iar monitorizarea cu laboratorul ISU Dobrogea nu a indicat prezenţa unor gaze în atmosferă, Garda de Mediu Constanța a apelat inclusiv la ajutorul colegilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța, care au trimis autolaboratorul pentru determinări ale calităţii aerului în mai multe zone ale orașului. În urma măsurătorilor efectuate, nici acestea nu au determinat depăşiri ale limitelor admise la principalii parametrii ai calităţii aerului (NO, NO2, NOx, NH3, azot total, CO, SO2, H2S, benzen, toluen și COV)", au declarat comisarii de mediu.