În scurt timp, constănțenii se vor putea bucura de un parc modern și primitor chiar în fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Lucrările de reabilitare se apropie încet-încet de final, iar zona prinde un contur nou, mult mai atractiv și civilizat. La acest moment, muncitorii lucrează intens la montarea mobilierului urban, plantarea de gazon şi amenajarea întregului spaţiu. Tot aici, în centrul oraşului, clădirea veche de un secol, în care îşi desfăşoară activitatea artiştii tomitani este pe cale să renască şi ea. Teatrul va fi reabilitat și modernizat în cadrul unui proiect amplu, finanțat cu fonduri europene, a cărui valoare se ridică la peste 118 milioane de lei.

Deocamdată, nu se cunoaşte cu exactitate data la care va fi inaugurat parcul „Oleg Danovski”, dar se pare că mult nu mai durează. În paralel, administrația locală pregătește reabilitarea și consolidarea clădirii teatrului „Oleg Danovski”, care nu a mai beneficiat de intervenții majore de ani şi ani de zile. Inițial, sală de festivități pentru actualul Colegiu Național „Mircea cel Bătrân”, clădirea a fost transformată în teatru undeva în anii ’50 și a devenit un important reper cultural al orașului. Din păcate, trecerea timpului și lipsa investițiilor și-au spus cuvântul, iar starea avansată de degradare face ca aceste lucrări să fie nu doar necesare, ci și urgente.
Referitor la proiectul de reabilitare a teatrului, în valoare de peste 118 milioane de lei, acesta este finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027 și va fi implementat pe o perioadă de trei ani. Autorizația de construire a fost emisă în primăvara acestui an, iar în luna mai, consilierii locali au aprobat cheltuielile necesare. Reprezentanţii Primăriei Constanţa au precizat că licitația pentru execuția lucrărilor a fost lansată deja, iar clădirea urmează să fie complet renovată, consolidată și dotată conform cerințelor actuale pentru desfășurarea tuturor tipurilor de spectacole. Acum rămâne de văzut când vor fi demarate lucrările…

Precizăm că reabilitarea teatrului vine după aproximativ două decenii în care clădirea a fost martora a numeroase spectacole, dar și a trecerii neiertătoare a timpului. Devenit un loc de referință pentru iubitorii de operă, balet și muzică clasică, din păcate, astăzi, clădirea se află într-o stare evidentă de degradare. De afară, atât pe partea care dă spre parc, cât şi pe cea care dă spre strada Mircea cel Bătrân se pot observa cu ochiul liber, crăpături în ziduri, iar în interior, cei care le-au trecut pragul şi nu numai, ştiu foarte bine că sediul dispune de multe instalații învechite și spații improprii pentru repetiții sau spectacole.

Întrebată despre situaţia instituţiei de cultură, directorul teatrului, Daniela Vlădescu, a declarat, cu altă ocazie, pentru „Cuget liber” că reabilitarea este absolut necesară. „Clădirea îndeplinește condiții pentru toate genurile de spectacole, dar este foarte greu să funcționăm în aceste condiții. Reabilitarea clădirii este foarte importantă, pentru că teatrul nostru îndeplineşte toate cerinţele pentru toate genurile de spectacol, şi concert muzical, şi spectacol muzical-coregrafic. Noi suntem formaţi din trei instituţii distincte: opera, baletul, filarmonica şi nu ne-am oprit niciodată din a promova aceste genuri şi a le dezvolta. Facem şi operetă, musical, spectacole muzicale pentru copii, dar şi spectacole de divertisment muzical, coregrafic. Putem oferi multe, dar din pricina lipsei de fonduri şi artişti, este destul de greu. Teatrul cade pe noi, deci este un lucru bun că va fi reabilitat", a precizat managerul.

Am vrut să le luăm părerea şi acum managerului şi angajaţilor despre procesul de reabilitare, dar, momentan, întreaga echipă este în concediu.