Parlamentul European dă liber la vizite medicale transfrontaliere

311

Articole recomandate

Mobilitatea pacienților pe teritoriul Uniunii Europene va fi facilitată de o directivă europeană, a cărui scop este să asigure cadrul legal pentru asistența medicală transfrontalieră. Conform normei aflată în dezbateri în Parlamentul European, cetățenii statelor membre vor putea să se trateze în orice spital din UE, iar decontarea va fi făcută de autoritatea competentă din țara natală. Rambursarea costurilor medicale va fi efectuată însă în limita prețurilor existente în țara de origine. Directiva prevede că statele membre au posibilitatea să acopere și alte costuri, precum cele de ședere sau de călătorie, dacă vor adopta astfel de dispoziții în legislația autohtonă.
Noua directivă nu introduce o cerință generală de autorizare prealabilă, dar permite statelor membre să stabilească un sistem de autorizare pentru efectuarea decontării, în două condiții: dacă tratamentul aprovizionat (procurat) pe teritoriul său ar fi fost furnizat de sistemul social; dacă fluxul de pacienți care aleg să se trateze în străinătate subminează echilibrul financiar al sistemului sanitar autohton.
Parlamentarii europeni intenționează și crearea unui Mediator European pentru Pacienți, care să primească plângerile legate de piedici survenite în accesul la asistența medicală transfrontalieră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6929 secunde