Concurs Pensii majorate pentru agricultori

348

Articole de la același autor

Guvernul a majorat, începând cu această lună, cu 50% punctajul pentru pensia agricultorilor și nu valoarea absolută a pensiei așa cum a anunțat inițial, iar beneficiari sunt doar cei cărora nu li s-a majorat pensia în 2004, efortul bugetar pentru această măsură fiind de 233 milioane lei în 2007.
Pensiile majorate vor ajunge la 933.372 de agricultori, atât cei care primesc pensie doar din agricultură, cât și cei care au un punctaj cumulat din agricultură și din activități salariale din agricultură.
"De fapt, nu este vorba de majorarea cu 50% a pensiei, ci de o dublare a punctajului aferent anilor utili și anilor de contribuție - zonele necooperativizate. Măsura a fost luată pentru a îndrepta o greșeală din 2004, când s-au dublat doar pensiile celor care aveau venituri exclusiv din agricultură", a declarat președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu.
În consecință, cei 654.377 de pensionari, cărora li s-au dublat pensiile în 2004, nu vor mai beneficia de majorarea programată pentru luna septembrie.
Oficialul a afirmat că pentru majorarea pensiilor agricultorilor efortul bugetar necesar va fi de 58.367.540 de lei pe lună, ceea ce înseamnă o sumă de 233.506.160 lei pentru ultimele patru luni ale anului 2007.
Pe lângă creșterea cu 50% a punctajului pensiei, agricultorii vor be-neficia și de majorarea cu 5%, tot din această lună, a punctului de pensie. Creșterea cu 5% a punctului de pensie va include toate categoriile de pensionari, atât cei din sistemul public, cât și cei din agricultură.
De la începutul anului 2008, punctul de pensie va ajunge la 37,5% din valoarea salariului mediu pe economie. Cea mai recentă majorare a punctului a fost făcută în decembrie 2006, cu 16,8%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9384 secunde