Pensionarii, dezinteresați de biletele de tratament

331
Pensionarii, dezinteresați de biletele de tratament - bilete-1477499021.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a doua serie de bilete de odihnă și tratament pentru persoanele vârstnice, din această lună, începe cu data de 27-28 octombrie. Pentru aceasta, Casa Județeană de Pensii le-a pus la dispoziție un număr de 100 de bilete. "Din păcate, majoritatea vârstnicilor preferă să plece în stațiuni când se mai încălzește vremea, pentru că la acest moment, oferta este mai mare decât cifra celor interesați", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CJP Constanța, Kristina Mutiș. Cei mai mulți bătrâni refuză biletele în această perioadă pentru că fac tratamente calde și se tem să iasă în frig după aceea. Ca și până acum, biletele pentru tratament se acordă în funcție de un punctaj în care se ia în calcul dacă solicitantul a mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani.


Ca urmare, pensionarii constănțeni care nu au primit bilete de tratament în 2014 și 2015 primesc zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu mai primesc niciun punct. Contribuția suportată de către ei este de 50% din valoarea totală a pensiei. 


Persoanele care au primit repartiție trebuie să se prezinte la sediul CJP, pentru ridicarea biletului, cu ultimul cupon  de pensie, actul de identitate și biletul de trimitere de la medicul de familie către stațiunea pentru care au primit repartiție. Listele cu persoanele care vor primi un bilet de tratament în această serie au fost deja afișate la CJP. Ca în fiecare an, aproximativ 15% din numărul total de bilete de tratament se vor acorda gratuit categoriilor de persoane beneficiare de prevederile unor legi speciale și legi cu caracter reparatoriu, precum și categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7139 secunde