Pensionarii nu țin cont de programul modificatla instituțiile publice

375
1
2 min citire
Angajații Casei Județene de Pensii Constanța (CJP) s-au confruntat, ieri, cu o situație neplăcută, mai mulți pensionari luând cu asalt instituția, pe motiv că au anumite probleme de rezolvat.
Din cauza temperaturilor foarte ridicate din ultima vreme, săptămâna trecută, s-a luat decizia ca la instituțiile publice să fie modificat programul de relații cu publicul. Drept urmare, angajații trebuiau să lu-
creze de la 7.30 la 11.00 și de la 17.30 la 20.00.
Scopul măsurii era de a proteja populația de vremea caniculară cuprinsă în intervalul orelor 11.00-17.00.
Din categoria instituțiilor publice care trebuiau să adopte acest program făcea parte și Casa Județeană de Pensii Constanța, tocmai pentru ca bătrânilor să nu li se facă rău din cauza căldurii. Cu toate că modificările programului s-au anunțat în ziare și la televiziune, o parte dintre pensionari nu a ținut cont de acest as-
pect.
În consecință, ieri, aproximativ 20 de persoane s-au adunat în fața instituției cerând cu insistență să le fie soluționate dosarele.
Pensionarii s-au luat la ceartă cu angajații CJP spunându-le acestora că nu au știut de modificările instituite, insistând să le fie rezolvate problemele pe care le aveau.
În cele din urmă, scandalul a fost aplanat de directorul instituției, Carmen Răducu, care a decis reluarea programului de lucru cu publicul.
"Vom lucra de dimineață până seara pentru a evita astfel de probleme" a declarat Kristina Mutiși, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde