Dezinteres pentru Bursa locurilor de muncă

"Pentru ce am învățat atâția ani, să mi se ofere posturi de zugrav sau vânzător?"

1304

Articole de la același autor

Săptămâna viitoare, va avea loc, și la Constanța, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Aceasta este organizată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM,) în data de 18 octombrie. 


Evenimentul se desfășoară, la fel ca și în anii trecuți, la campusul Universității "Ovidius", începând cu ora 9.30, și are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. 


Purtătorul de cuvânt al AJOFM, Adelina Vlad, spune că această bursă reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca tinerii să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung. Desigur, la eveniment pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. 


Deși angajatorii știu că până la bursă nu a mai rămas prea mult timp, ei nu se înghesuie să își depună actele necesare la Șomaj. Așa se face că, la acest moment, și-au manifestat intenția de a participa la bursă numai șase agenți economici, aceștia punând la dispoziția persoanelor interesate un număr de 242 oferte, dintre care patru pentru cei cu studii superioare. 


Anul trecut, spre exemplu, posturile oferite au fost de vânzători, cofetari, zidari, muncitori necalificați, ingineri, sudori, strungari, tubulatori navali, macaragii, contabili, graficieni calculator, confecționer textile, barmani, ospătari. Deci, la fel ca și acum, oferta a fost sărăcăcioasă atunci când vine vorba despre absolvenții cu studii superioare. 


În aceste condiții, mulți dintre tinerii care au terminat o facultate, anul acesta, se întreabă dacă mai are vreun rost să participe la bursă, în condițiile în care nu au o ofertă potrivită pregătirii lor profesionale. 


"Eu am terminat Științe Economice vara aceasta. Dacă la această bursă a locurilor de muncă mi se oferă posturi de zugrav, faianțar sau vânzător, mai are sens să mă duc? Pentru ce am învățat atâția ani?", ne-a declarat Robert M., proaspăt absolvent. 


XXX
Totuși, până pe 18 octombrie, mai sunt câteva zile, așa că agenții economici care doresc să participe la această acțiune și să încadreze în muncă persoane din rândul șomerilor au timp să depună "Situația privind locurile de muncă vacante" la sediul AJOFM Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 03 Octombrie 2019
Stire din Social : Rata șomajului a ajuns la 3,03 %
Pagina a fost generata in 1.1159 secunde