Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), împreună cu cei ai Ministerului Sănătății Publice au întocmit un pachet minimal de servicii ce pot fi acordate bolnavilor neasigurați și un pachet bazal pentru cei care plătesc asigurările.
Astfel, bolnavul care nu plătește asigurările de sănătate și ajunge la spital va fi tratat în urgență doar până la stabilizarea stării de sănătate. În schimb, pacientul asigurat va fi tratat până la vindecare.
Acest lucru se întâmplă în multe state europene, în unele dintre acestea bolnavii nefiind deloc spitalizați gratuit dacă nu sunt asigurați.
În altă ordine de idei, potrivit președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, s-au stabilit și asigurări facultative, care pot fi acordate pe perioade limitate de timp, celor care au profesiuni liberale și nu plătesc contribuția la fondul asigurărilor de sănătate.
În ceea ce privește pachetul bazal destinat celor care plătesc asigurările de sănătate, acesta vizează serviciile medicale de îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, contravaloarea acestora fiind suportată din Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate.
De partea cealaltă, pachetul minimal pe care îl primesc gratuit cei neasigurați vizează urgențe medicale chirurgicale, boli cu potențial endemic, vaccinările din programul național de imunizare, sarcina, lăuzia și planificarea familială.