Personalul sanitar cere salarii mai mari cu 50 – 60 la sută

230
Federația Sanitas cere o majorare salarială de 50 - 60 la sută pentru personalul medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic și administrativ din domeniul sănătății.
Prim vicepreședintele Sanitas, Adrian Bârea, a declarat, luni, la Consiliul Național al CNSLR Frăția, că, după o discuție cu membrii filialelor, s-a ajuns la concluzia că este necesară și o ma-jorare a salariilor personalului din domeniul sănătății.
"După consultarea membrilor Sanitas din țară, am constatat că există o dorință comună de majorare a salariilor cu 50 - 60 la sută. Sănătatea funcționează sută la sută din fondul asigurărilor de sănătate, astfel că nu cerem bani de la alte domenii", a explicat Bârea.
Reprezentanții Federației Sanitas se întâlnesc astăzi cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, pentru a discuta pe această temă.
Vineri, președintele Federației Sanitas, Marius Petcu, a declarat că salariații pe care îi reprezintă sunt în grafic în ceea ce privește majorările salariale și au anumite angajamente pe care trebuie să le respecte.
Tot vineri, Federația Națională a Sindicatelor TESA din Unitățile Sanitare și Balneare din România a amenințat cu proteste la începutul lunii viitoare, dacă solicitările privind creșterea salariilor personalului tehnic economic administrativ și auxiliar cu 60 la sută, de la 1 noiembrie, nu le vor fi soluționate.
Federația a cerut, de asemenea, Ministerului Sănătății Publice să acorde retroactiv sporul de prevenție de 11 la sută și demararea negocierilor pentru elaborarea Legii unitare a salarizării bugetarilor din România, amenințând cu începerea protestelor de la 1 noiembrie, în cazul în care revendicările nu vor fi luate în considerare de Guvemul României.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9618 secunde