Peste 100.000 persoane de peste 45 ani şi-au găsit loc de muncă în anul 2022

221
Peste 100.000 persoane de peste 45 ani şi-au găsit loc de muncă în anul 2022 - xangajari-1676380060.jpg

Articole de la același autor

Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, în anul 2022, au fost încadrate în muncă 102.093 persoane cu vârsta de peste 45 ani. Totodată, din cei 18.902 participanți la cursurile de formare organizate pe parcursul celor 12 luni, un număr de 5.320 persoane (28,14%) au fost şomeri cu vârsta peste 45 de ani. Reamintim că ANOFM aplică măsuri atât pentru prevenirea șomajului, pentru creşterea şanselor de ocupare a şomerilor din toate categoriile, cât şi pentru stimularea angajatorilor, în vederea încadrării persoanelor aparţinând unor categorii vulnerabile sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii (șomeri de lungă durată, absolvenți de învățământ, persoane peste 45 de ani sau șomeri unici susținători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap etc.). De asemenea, printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții, pe o perioadă de 12 luni, în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii vulnerabile sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii. Astfel, în anul 2022, prin acordarea de subvenții angajatorilor au fost încadrați 40.859 șomeri cu vârsta peste 45 de ani. Multe dintre aceste convenții au fost încheiate în a doua parte a anului trecut și se vor derula pe parcursul anului 2023. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3506 secunde