Peste 5.300 de români vor "Casa Verde"

277
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunțat că peste 5.000 de români au depus cereri pentru programul "Casa Verde" în prima lună de la debutul acestuia. Potrivit ministrului, 500 de contracte vor fi semnate zilele acestea, iar solicitanții vor primi banii după recepția lucrării.
"După o lună de zile, avem 5.315 de cereri din toată țara. Avem banii necesari ca să rezolvăm problema. Deja 500 de contracte vor fi semnate, în următoarele zile. Cetățeanul își face investiția, vine cu recepția și cu garanția și noi virăm banii în contul cetățeanului", a precizat ministrul.
Solicitantul trebuie să prezinte actul de proprietate, să demonstreze că nu are datorii la stat și cu un cont la bancă. Acesta poate beneficia de 6.000 de lei pentru panouri solare sau pelete sau biomasă și 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură.
Programul "Casa Verde" a debutat la data de 1 iulie 2010. Acesta își propune sprijinirea persoanelor care își instalează sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 29 Iulie 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.2844 secunde