Petiție împotriva desființării Sanatoriului Mangalia

420
1 min citire
Intenția Ministerului Sănătății de a transforma Sanatoriul Balnear Mangalia în secție exterioară a Sanatoriului Techirghiol îi nemulțumește de angajați. Săptămâna trecută, aceștia au organizat un protest în centrul municipiului Mangalia, îi încercarea de a-i face pe oficialii ministerului să revină asupra deciziei.
Până în prezent nu au primit niciun răspuns, după cum ne-a declarat dr. Laura Condur, managerul unității sanitare. Salariații nu se dau însă bătuți. Ei au realizat petiția "Spune NU desființării Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia", pe care au postat-o pe pagina web petitieonline.ro și prin care cer românilor să li se alăture în demersul lor. În cele cinci zile de când a fost postată, petiția a fost semnată de 500 de persoane, din țară și din străinătate.
Agnes Tolescu, de 22 de ani, din Franța, spune: "Sunt împotriva desființării Sanatoriului Mangalia. Am beneficiat de servicii medicale de foarte înaltă calitate în cadrul acestei unități". La rândul lui, Constantin Vasiliu, de 60 de ani, din Pitești, scrie: "Cunosc acest sanatoriu din 1962, atunci când am fost internat pentru o afecțiune periculoasă pe vremea aceea, și anume TBC ganglionar. Le datorez viața mea doctorilor, dar mai ales asistentelor, fără pic de îngrijorare că boala îmi va reveni vreodată. Nu distrugeți acest templu al sănătății".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.031 secunde