Plângere penală pentru proprietarul unui imobil interbelic, renovat fără autorizație de construcție

1224

Articole de la același autor

Consilierul local constănțean al USR, Cătălin Iacob, a prezentat, recent, exemplul unui imobil istoric care a fost reabilitat fără a-i fi păstrat caracterul arhitectural. Proprietarul clădirii a fost amendat de Poliția Locală și s-a ales cu o plângere penală, însă vechea casă este în continuare sluțită.
"Acesta este un exemplu de cum să transformi o cladire interbelică art deco într-un garaj. Proprietarul a făcut modificările fără a avea autorizație. Pur și simplu și-a bătut joc de o clădire cu o valoare istorică care se află într-o zonă protejată. Proprietarul s-a ales cu plângere penală în urma unui control al Poliției Locale. Sper ca instanța să-l oblige pe proprietar să restabilească situația inițială", a transmis consilierul local.
La rândul său, city - managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, a prezentat situația imobilului respectiv. "Nu, autorul atrocității nu a cerut și nu a obținut autorizație de construire! Poliția locală l-a somat să sisteze lucrările, dar a ignorat măsura! Da, primarul a formulat plângere penală imediat ce a fost informat!", a precizat Felicia Ovanesian.
City-managerul municipiului Constanței se arată dezamăgit despre modul cum se ocupă Poliția de dosarul respectiv. "N-am niciun dubiu că dosarul zace într-un sertar de polițist plictisit, care încă nu a ințeles ce rol are urbanismul și cât bine face psihicului frumosul. Da, n-am niciun dubiu că autorul mizeriei urbanistice nu va suferi rigorile legii penale, că va plati doar o amărâtă de amendă, iar oroarea din imagini va disparea prea tarziu (ca sa putem obține măcar o minimă satisfactie morală) sau niciodată... Între timp ne mulțumim cu statutul de cel mai lipsit de identitate urbanistică oraș, cu statutul de oraș martir urbanistic, ne zgâriem pe ochi în fiecare dimineață când ieșim pe străzi. Da, statul român a înfrânt. Din nou", a încheiat Felicia Ovanesian.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.639 secunde