X
Ploi puternice, în toată zona Dobrogei şi pe litoral
154

Articole de la același autor
Spital de pediatrie, la Constanţa? „Nu este o glumă, este o realitate”
06 Octombrie 2021
Vremea este închisă şi rece, zilele acestea, la Constanţa. Meteorologii anunţă temperaturi oscilante pentru această perioadă a anului, când cu soare, când cu nori. Totuşi, spre sfârşitul săptămânii, ploile se vor întoarce şi va fi chiar mai frig.
Marţi, 30 noiembrie, la Constanţa, cerul este înnorat şi sunt aşteptate averse însemnate cantitativ. Vântul va sufla cu putere, dinspre nord, iar maxima termică abia dacă va atinge 7 grade Celsius. Peste noapte, norii se vor mai risipi şi termometrele vor indica minimum 1 grad.

Miercuri, 1 decembrie, va fi parţial înnorat şi vor fi între 3 şi 9 grade. Joi, se va mai încălzi, până pe la 12 grade, şi va fi şi soare pe timpul zilei, iar, pentru vineri, 3 decembrie, sunt prognozate 15 grade Celsius ziua şi 6 noaptea. De sâmbătă, 5 decembrie, revin ploile şi temperaturile încep să scadă, aşa încât duminică abia dacă vor fi între 3 şi 5 grade.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Vineri, 26 Noiembrie 2021
Marţi, 23 Noiembrie 2021
Luni, 22 Noiembrie 2021