Ploi și frig, toată săptămâna la Constanța

273
Ploi și frig,  toată săptămâna  la Constanța - ploisifrig-1492428462.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă ne-am bucurat de vreme frumoasă de Paște, toată Săptămâna Luminată se anunță ploioasă și cu temperaturi foarte scăzute, sub cele normale pentru această perioadă a anului. Meteo-rologii au venit cu vești proaste încă de duminică, atunci când au dat o informare de ploi, vânt puternic și frig. Avertizarea este valabilă până astăzi de dimineață, în jurul orei 10. Însă vremea urâtă va fi prezentă toată săptămâna aceasta.

Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre nord. Plouă în averse pe tot parcursul zilei. Maxima termică va atinge 11 grade Celsius. La noapte, va fi parțial înnorat și termometrele vor indica minimum 3 grade.

Mâine, va ploua slab pe timpul zilei și intens în cursul nopții. Valorile termice se vor încadra între 8 și 11 grade. Joi, vor mai fi averse și va fi și mai frig, cu temperaturi situate între 2 și 10 grade. De vineri, norii se mai răresc, însă se va face și mai frig, cu doar 1-2 grade noaptea și 8 grade ziua.

De sâmbătă, temperaturile încep să crească ușor, până spre 12 grade, și se arată soarele, iar pentru duminică se anunță chiar și 16 grade. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2047 secunde