Posturile din domeniul asistenței sociale, vacantate după 1 ianuarie 2013, deblocate

215
1 min citire
Direcțiile generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Constanța și din restul țării vor putea organiza concursuri și face angajări pentru posturile unde există deficit de personal. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a reușit deblocarea posturilor din asistența socială, vacantate începând de anul acesta.
Astfel, posturile vacantate după data de 1 ianuarie 2013, la nivelul serviciilor sociale (centre rezidențiale, centre de zi etc.) și al serviciilor publice de asistență socială teritoriale, pot fi scoase la concurs, după regula 1/1 și nu 1/7 ca până acum, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, în data de 2 aprilie 2013, a Hotărârii de Guvern nr. 125/2013 privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistență social.
De altfel, una din prioritățile Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în domeniu constă în dezvoltarea unor servicii sociale accesibile și de calitate, adaptate nevoilor diferitelor categorii de persoane aflate în dificultate. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, asigurarea de resurse financiare și umane este o condiție esențială. Din păcate, lipsa personalului de specialitate în sistemul de asistență socială a devenit cronică în ultimii ani, deși, este bine știut faptul că în domeniul protecției sociale, ca și în cel al sănătății și educației, capitalul uman este vital.
"Am spus-o de la începutul mandatului meu că este de datoria noastră reașezarea asistenței sociale în centrul preocupărilor din domeniul social, pentru ca acest domeniu, atât de blamat până acum, să nu mai fie pus la colț precum o Cenușăreasă a serviciilor publice. Dacă nu îi vom putea ajuta, într-o societate liberă, pe cei mulți, care sunt săraci, nu îi vom putea ajuta pe cei câțiva care o duc mai bine. Modernizarea sistemului de asistență socială a făcut astfel un pas înainte", a declarat secretarul de stat Codrin Scutaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0276 secunde