Premianții concursului "Gardianul Mediului" vor realiza un calendar

303
< 1 min citire
Concursul "Gardianul Mediului", organizat de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Constanța, și-a desemnat câștigătorii. Elevii au fost invitați să identifice problemele de mediu în comunitățile din care provin - deșeuri depozitate necorespunzător, poluarea aerului, ape contaminate, lipsa de respect a locuitorilor față de mediu. "În urma jurizării lucrărilor participante, la secțiunea desene, clasele I-IV, primul loc a fost ocupat de Dragoș Olteanu, de la Școala nr. 5 din Medgidia. Secțiunea eseuri, clasele V-VIII, a fost câștigată de Denisa Bolat de la Școala nr. 3 din Mangalia, iar la secțiunea fotografii, clasele IX-XII, Raluca Stamat, de la Colegiul Tehnic Energetic, a ocupat locul fruntaș", a declarat Vasile Petro, comisarul șef al GM Constanța.
Potrivit lui Petro, "la sediul instituției a fost amenajată o expoziție cu lucrările participante la concurs, iar cele mai frumoase dintre acestea vor fi folosite, la sfârșitul anului, pentru realizarea unui album și a unui calendar".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde