Președintele CNA, demis "pornind din interiorul CNA" / Proiect

52
< 1 min citire
Președintele CNA, demis
Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu a anunțat că va depune la Parlament un nou proiect de lege a audiovizualului, care prevede, printre altele, ca președintele CNA să poată fi demis "pornind din interiorul CNA", dar și ca amenzile să fie raportate la bugetele posturilor TV și radio."Stabilim reguli care să poată să conducă la schimbarea președintelui CNA în mod simetric cu numirea acestuia, să nu mai fie posibil în viitor să așteptăm demisia unui președinte care a nimerit într-un loc în care nu i se cuvine", a spus senatorul, azi, într-o conferință de presă.
"Pentru prima dată, elaborăm o scară de valori, o bază de criterii în funcție de care să poată fi nominalizați membrii CNA, să nu poată fi nominalizați doar pentru că vrea partidul sau doar fiindcă vrea guvernul o anumită persoană", a menționat Stănescu, adăugând că persoanele nominalizate trebuie să îndeplinească o serie de criterii profesionale și morale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0382 secunde