Prima pâine cu fâină din greieri, testată în România. Ce beneficii are

360
Prima pâine cu fâină din greieri, testată în România. Ce beneficii are - paineaanului2019artizanali-1619677639.jpg

Articole recomandate

Greierii fac parte din dieta mai multor țări din lume, dar până acum nu i-ai fi găsit și în alimentația românilor. În prima fază, aceștia își vor găsi loc în banala franzelă, sub formă de făină sau pulbere, relatează Playtech.ro. Deși va mai trece ceva timp până când va deveni un produs comercial, pâinea cu făină de greieri a fost creată într-un mediu controlat de către studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași. Sub îndrumarea profesorilor, studenții au copt prima pâine din făină de greier din România. Noua franzelă intră acum într-un stadiu de testare.


Din privința texturii, nu se schimbă nimic. În ceea ce privește gustul, însă, emoțiile sunt semnificative. Cu toate acestea, producătorii au dat asigurări că, dacă cel care gustă nu știe ce ingrediente are, nu va simți nicio diferență. Pe de alta parte, motivul existenței acestei franzele ține de puterea sa hrănitoare. După ce au fost integrați aproximativ 70 de greieri, ce reprezintă 3% din cantitatea totală de ingrediente, nu simți nicio diferență de gust. Motivul este că greierii au un gust neutru. Pe de altă parte, pentru că 70% din masa unui greier este dată de proteine și vitamine, crește semnificativ valoarea nutrițională a pâinii, conținutul de proteine.


„Pâinea din făină greier este reprezentată de un produs obţinut din făină albă de grâu prin utilizarea unui adaos de făină de greier într-un procent de 3% alături de maia naturală obţinută din fermentaţie naturală din fructe. Şi bineînţeles apă şi sare. Făina de greier nu conţine gluten, iar în combinaţie cu unele materii prime din aceeaşi categorie ar putea fi consumată de persoanele care au intoleranţă la gluten. Punctul de plecare al acestei idei a fost în 2011 când am participat împreună cu unii cercetători din Italia la determinarea conţinutului de proteine şi aminoacizi din unele insecte. Acum am observat că greierii au un gust neutru, iar singura modificare pe care o produc asupra produsului de panificaţie constă într-o închidere uşoară a culorii”, a spus Otilia Murariu, şef lucrări, doctor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.


Momentan, nu există nicio estimare legată de disponibilitatea acestui produs pe piața largă, în Iași sau în altă parte a României.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5465 secunde