Prognoza toamnei

Primii fulgi de zăpadă vor cădea în luna noiembrie

459
Primii fulgi de zăpadă vor cădea în luna noiembrie - c70bb5cfd0305c9d18312d92f820c321.jpg

Articole recomandate

Meteorologii anunță că vom avea parte de o toamnă căldu-roasă, însă la sfârșitul lunii noiembrie vom avea parte de primii fulgi de zăpadă.
Primele săptămâni ale lunii septembrie ne-au adus o vreme capricioasă și parcă nehotărâtă să se despartă complet de vară. Temperaturile ba au trecut de 25 de grade Celsius, ba au coborât sub 15 grade Celsius. Și printre zilele ploioase și cu vânt, s-au strecurat unele desprinse din peisajul lunii lui cuptor.
Toamna însă își urmează cursul, iar meteorologii anunță că vom încheia această lună cu temperaturi de cel mult 25 de grade Celsius.
Octombrie ne va aduce ploi cu măsură și chiar temperaturi de 25 de grade Celsius în Dobrogea. Valorile sunt deloc neplăcute pentru un miez de toamnă, pregătindu-ne însă pentru o primă trecere la pardesiu în noiembrie, când mercurul nu va mai sălta la începutul lunii peste 20 de grade Clesius.
La sfârșitul lunii noiembrie, vom da pardesiul pe palton, căci pământul începe să înghețe, iar primii fulgi de zăpadă din acest sezon vor da startul perioadei hibernale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 15 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Luni, 14 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.5562 secunde