Primul magazin Gerovital deschis în Constanța

486

Articole de la același autor

Începând de ieri, Constanța a intrat în rețeaua selectă a magazinelor Gerovital, odată cu inaugurarea celui de-al doilea astfel de punct, după cel din București. Situat în City Park, magazinul face parte din strategia Farmec de îmbunătățire și modernizare a rețelei de magazine în țară. 


La eveniment, au participat o serie de vedete, printre care Ramona Bădescu, Anca Serea, Claudia Pavel, Alexandru Constantin (Prima Tv), care s-au declarat consumatoare… pe viață ale produselor Gerovital. Până la sfârșitul acestei luni, clienții vor bene-ficia de 20% discount la orice achiziție din magazinul Gerovital Constanța. De asemenea, constănțenii beneficiază și de o dermoanaliză a tipului de ten, acest serviciu fiind oferit gratuit tuturor celor care vizitează magazinul, într-o ședință ce durează cinci minute. Prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii, clienții vor afla cu exactitate tipul de ten. 


"Constanța este unul dintre orașele unde produsele Farmec au mare succes, așa că, pentru a aduce produsele noastre cât mai aproape de cei care le iubesc, am decis să deschidem acest magazin dedicat lor", a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4999 secunde