Produsele din tutun încălzit cu arome, interzise pe piață. Când se aplică schimbările

572
Produsele din tutun încălzit cu arome, interzise pe piață. Când se aplică schimbările - 112851557l-1689856238.jpg
Noi schimbări urmează să fie făcute pe piața produselor din tutun. Țigările electronice nu vor mai putea avea arome, iar pe ambalaje vor fi puse avertismente de sănătate.


Guvernul României a adoptat, joi, o ordonanță de urgență prin care se transpune Directiva delegată (UE) 2.100/2022, care introduce produsele din tutun încălzit în aceeași categorie din care fac parte țigaretele și tutunul de rulat.


Produsele din tutun încălzit vor fi supuse acelorași reguli existente în prezent pentru țigarete și tutunul de rulat. Astfel, nu se vor vinde produse din tutun încălzit cu arome, iar pe ambalajul acestora trebuie să apară mesaje de informare și avertismente de sănătate.


„Produsele din tutun cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în oricare dintre componentele lor (filtre, hârtii, ambalaje, capsule), precum și produsele din tutun încălzit vor avea obligativitatea etichetării cu mesajul de informare și cu avertismentele de sănătate combinate (text și fotografie), conform unei Ordonanțe aprobată de Guvernul României și care transpune în legislația națională Directiva delegată (UE) 2022/2100 a Parlamentului European și a Consiliului”, conform unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.


INS: 19% din populația adultă fumează țigări electronice sau dispozitive electronice


„Noile reglementări vizează informarea corectă a consumatorilor privind efectele utilizării produselor de tutun încălzit prin introducerea obligativității unei etichetări corespunzătoare.
Adoptarea actului normativ este determinată de creșterea vânzărilor de produse din tutun încălzit, care a depășit 2,5 % din totalul vânzărilor de produse din tutun la nivelul Uniunii.
Beneficiarii direcți ai reglementării sunt adulții și tinerii care au folosit / folosesc țigări electronice sau dispozitive electronice”, potrivit MS.


Conform cifrelor Raportului OECD/EU 2022, Health at a Glance 2022, adulții care folosesc zilnic sau ocazional țigări electronice sau dispozitive electronice similare au reprezentat în anul 2019 aproximativ 2% din totalul populației.


Conform unui studiu INS, un procent de 19% din populația adultă fumează țigări electronice sau dispozitive electronice.


În România, peste 43.600 de români au murit în 2019 din cauza unei boli cauzate de fumat, conform Raportului de țară al OMS publicat în anul 2023. Dintre aceste decese, aproape 21 000 sunt în urma bolilor cardiovasculare cauzate de tutun și peste 15 000 în urma bolilor oncologice, restul prin boli respiratorii.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4448 secunde