Măsuri luate în avantajul medicilor

Programul cadrelor medicale din policlinici ar putea începe la ora 8,00

495

Articole de la același autor

Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța (CJAS)consideră că ora 7,00 este mult prea matinală pentru medicii din policlinicile spitalului. Dr. Liviu Mocanu, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța spune că, în acest sens, va face o propunere pentru schimbarea programului, care să înceapă la ora 8,00. Este una dintre măsurile pe care conducerea CJAS le-a luat după un control efectuat la Policlinica Spitalului Județean.
Este o măsură nepopulistă având în vedere faptul că multe cadre medicale nu-și respectă programul de lucru și că unii întârzie mai multe ore la cabinet sau nu vin deloc. Pe de altă parte, sunt pacienți care stau la ușa unui cadru medical de la ora 6,00 în speranța că vor apuca un bon de ordine.
Liviu Mocanu este nemulțumit și de modul în care se eliberează bonurile de intrare pentru medicii specialiști. "Sistemul nu este bine organizat. La Policlinică, spre exemplu, doar pentru cinci cabinete se eliberează bonuri. Ori desființăm sistemul de programare la fișiere și programările să fie făcute de asistenții șefi, ori se vor elibera bonuri pentru toate cabinetele", a precizat directorul CJAS.
În mod normal, spune Mocanu, ar trebui să se facă programările și telefonic, lucru, care, de regulă, nu se practică.
Am încercat să facem o programare telefonic la cabinetul unui medic ORL-ist din Policlinica nr. 2 și asistenta șefă ne-a refuzat categoric. La cabinetul respectiv, programările se fac numai la ușa cabinetului, între anumite ore.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1798 secunde