Proiectele mixed use: o schimbare de paradigmă în dezvoltarea urbană

1290
4 min citire
Dezvoltarea durabilă a devenit o preocupare tot mai frecventă a companiilor care proiectează și construiesc noi proiecte prin care schimbă dinamica de dezvoltare a marilor centre urbane. În contextul în care meseriile s-au transformat, iar mijloacele de mobilitate sustenabilă, cum ar fi trotinetele, bicicletele sau mașinile electrice și nevoile oamenilor s-au schimbat radical și nu mai pot fi satisfăcute integral printr-o abordare tradițională de planificare urbană. 
În ultimii ani, proiectele de utilizare mixtă au devenit o soluție inovatoare care reușește să satisfacă mult mai bine nevoile publicului urban, care dorește să se conecteze cu natura, dar și să aibă acces la toate beneficiile unui stil de viață modern. Această abordare integrează aspectele sociale ale vieții în oraș, promovând interacțiunea între oameni și consolidând orașul ca un mecanism integrat și unitar. Tototdată, are în centru nevoia de a aduce în proximitate sau în zone ușor accesibile toate elementele esențiale vieții de zi cu zi, de la școli, spații verzi, clădiri de birouri, centre culturale, zone de divertisment și shopping, facilitând astfel mobilitatea extinsă pe toate nivelurile.
În România, conceptul a fost implementat pentru prima dată acum 12 ani de grupul Iulius. Proiectele Palas Iași și Iulius Town Timișoara îmbină armonios dezvoltarea urbană, nevoile comunității și soluțiile de mobilitate alternativă, un exemplu fiind cele peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete din aceste proiecte. Totodată, proiectele de utilizare mixtă pun accent pe accesibilitatea pietonală și dezvoltă multiple facilități pentru bicicliști, inclusiv piste, dar și infrastructură specială pentru mașinile electrice
 
Infrastructura, un „partener” important al unui proiect de regenerare urbană
De 12 ani, Palas Iași este un proiect mixed-use care încurajează și susține mobilitatea alternativă. Cu numeroase facilități integrate precum zone verzi, birouri, spații comerciale și de entertainment - proiectul este gândit pentru a reduce nevoia deplasărilor lungi. Locurile de parcare pentru biciclete și infrastructura bine gândită, fac din mersul pe două roți o opțiune atractivă pentru deplasările zilnice. Aceste inițiative promovează un stil de viață activ și sănătos, dar în același timp ajută la reducerea poluării urbane. Totodată, Palas Iași pune accent pe integrarea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, oferind astfel o soluție modernă și ecologică pentru locuitorii și vizitatorii care optează pentru vehicule electrice. Infrastructura dedicată acestora contribuie la tranziția către o mobilitate sustenabilă și sprijină eforturile globale de reducere a amprentei de carbon.
Palas Iași
Pe lângă facilitățile pentru biciclete și mașini electrice, dezvoltarea infrastructurii din cadrul proiectelor de regenerare urbană include și crearea străzilor care să faciliteze accesul și să îmbunătățească conectivitatea urbană. În Iași, dezvoltatorul Iulius a construit de la zero o stradă care face legătura între centrul orașului și cel mai mare cartier din oraș. Strada predată recent municipalității, reprezintă un exemplu de infrastructură modernă care răspunde nevoilor de mobilitate ale comunității.
În vestul țării, proiectul mixed-use Iulius Town Timișoara pune un accent deosebit pe infrastructură, dar și pe facilitățile pentru bicicliști. Locurile de parcare pentru biciclete sunt adesea ocupate de angajații clădirilor office care aleg să vină la serviciu pe două roți. Pentru a dezvolta și facilita acest obicei, Iulius a amenajat în toate clădirile de birouri construite în proiectele sale, dușuri și vestiare. Nu doar mersul pe bicicletă este încurajat într-un  proiect mixed-use, ci și accesibilitatea pietonală, cu alei largi și spații verzi, Iulius Town Timișoara creează un mediu propice pentru deplasările zilnice pe jos sau cu bicicleta. Proiectele mixed use nu se rezumă doar la crearea străzilor, ci și la construirea pasajelor care ajută la fluidizarea traficului. În proiectul de regenerare urbană din Timișoara a fost creat de la zero un pasaj care îmbină infrastructura rutieră și arta urbană, demonstrând cum colaborarea dintre inginerie și creativitate poate duce la realizări benefice pentru întreaga comunitate.
Ansamblul Iulius Town Timișoara
De altfel, proiectele grupului Iulius facilitează conectivitatea urbană. Astfel, prin interconectarea cu sistemele de transport public existente, distanțele dintre proiectele mixed use și stațiile de transport public nu depășesc 200 de m.
Ce se pregătește la Constanța?
Iulius creează soluții de mobilitate alternativă și conectivitate în toate proiectele pe care le construiește, iar în prezent este propus și pentru Constanța un amplu proiect de regenerare urbană.
Cu o investiție de peste 800 milioane de euro, proiectul va integra facilități mixed-use ce includ clădiri de birouri, spații comerciale, parc, grădină botanică, funcțiuni publice, toate interconectate prin rețele de transport public și piste de biciclete. De asemenea, vor fi amenajate numeroase spații verzi pentru a încuraja un stil de viață activ și sănătos. Grupul Iulius își propune să transforme orașul de la malul mării într-un model de dezvoltare urbană durabilă care să răspundă nevoilor moderne de mobilitate și interconectivitate ale locuitorilor săi.
 
 
 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde