Prostest la Iaşi. Credincioşii cer renunţarea la restricţii de Sfânta Parascheva

116
Prostest la Iaşi. Credincioşii cer renunţarea la restricţii de Sfânta Parascheva - 1-1602256986.jpg

Articole recomandate

Aproximativ 300 de credincioşi s-au adunat vineri după-amiază în fața Catedralei Mitropolitane din Iași și protestează cerând să se renunțe la restricţiile impuse de autorităţi pe timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva, potrivit Digi24. 


Protestul vine după ce și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut anularea restricțiilor cu privire la desfășurarea pelerinajelor, după ce inițial a transmis autorităților locale de la Iași că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva.


Oamenii au venit cu pancarte, cu icoane și lumânări în mâini și au început să cânte imnuri religioase și să rostească rugăciuni. Problema este că mulți nu poartă mască și s-a creat o aglomerare de oameni în fața Catedralei. În plus, unii au instigat chiar la nerespectarea normelor igienico-sanitare impuse de pandemie. 


Protestatarii cer să fie lăsați la moaște și cei care nu sunt din Iași și spun că li se încalcă libertatea religioasă. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca până la 15 octombrie la rugăciune, în curtea Catedralei, au voie să intre doar cei care au domiciliul din buletin în municipiul Iași.


Protestul a început, de altfel, în timp ce la Prefectură avea loc o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care se analizează chiar solicitarea făcută de Mitropolie de a se renunța la această restricție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7648 secunde