Protecția Consumatorilor este cu ochii pe bănci

437
1 min citire
Modificările legislative privitoare la protecția consumatorilor de servicii financiare, propuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au primit avize favorabile din partea comisiilor Senatului.
Autoritatea avea competențe limitate în sancționarea băncilor, motiv pentru care a pregătit un proiect de act normativ care să completeze Ordonanța Guvernului nr. 21 din 1992 și să modifice Legea creditului ipotecar și Legea creditului de consum.
Proiectul stipula obligația instituției financiare de a prezenta un model de contract clientului înainte de semnarea acestuia, de a nu introduce comisioane noi pe durata derulării contractului, de a nu majora comisioanele existente, de a informa în scris clientul în legătură cu orice modificări de costuri și de a încheia un act adițional la contract, în cazul în care dorește să modifice clauzele inițiale.
ANPC a primit peste 4.000 de reclamații în cursul anului 2008, de la consumatorii - clienți ai băncilor nemulțumiți de creșterile nejustificate ale dobânzilor și comisioanelor prevăzute în contracte, de introducerea unor comisioane noi aferente creditelor sau conturilor curente, încălcarea clauzelor contractuale de către bănci și tranzacții bancare solicitate și neoperate de reprezentanții instituțiilor financiare.
În cursul anului trecut, ANPC a cercetat reclamațiile primite și a sancționat băncile cu amenzi în valoare de 880.600 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0356 secunde