Protocol privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în construcții, în Israel

91
Protocol privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în construcții, în Israel - munca-1404406097.jpg

Articole de la același autor

România și Israel au semnat un protocol care facilitează trimiterea în Israel de muncitori calificați din România, pentru a efectua lucrări temporare în domeniul construcțiilor. Documentul urmărește stoparea practicilor și costurilor ilegale de recrutare și de angajare a forței de muncă în Israel, dar și traficul de ființe umane, prin asigurarea unor proceduri legale, corecte și bine informate.
Cetățenii români care doresc să se angajeze în urma protocolului semnat ieri la Ierusalim vor fi selectați din baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, constituită în acest scop.
Aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să nu fi lucrat anterior în Israel, să nu aibă rude de gradul I, cu excepția fraților, care lucrează deja în această țară, să nu aibă cazier, să fie apți psihic și fizic de muncă intensă în aer liber, în condițiile climatice specifice Israelului, inclusiv muncă la înălțime și manipulare de greutăți, și să nu sufere de anumite boli cronice. 
Odată ajunși acolo, muncitorii selectați vor primi o viză și un permis de muncă care să le permită șederea pe teritoriul israelian ca lucrători străini temporari, cu interdicția de a desfășura alte activități lucrative plătite sau în alt domeniu decât cel al construcțiilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4459 secunde