Pe motiv că banii de la CJAS s-au epuizat

Radiologia de la subsolul Policlinicii 2 refuză pacienții tratați ambulatoriu

818
Radiologia de la subsolul Policlinicii 2 refuză pacienții tratați ambulatoriu - ee60638ffadacb7b8fb640af71996974.jpg
Pacienților tratați ambulatoriu de medicii din cadrul Policlinicii 2 le erau efectuate, până de curând, examinările radiologice necesare în stabilirea diagnosticului sau în terapia unor boli în Radiologia de la subsolul unității sanitare. De la începutul acestei săptămâni însă, bolnavii au aflat că pot fi examinați doar dacă reprezintă urgențe.
Astfel s-a întâmplat și în cazul Elenei Butciuc, de 56 de ani, din Constanța. Deși avea trimitere de la medicul de familie, în regim de urgență, spune femeia, cadrele medicale de la Radiologie au ridicat din umeri, miercuri, când s-a prezentat pentru a-i fi efectuate două radiografii, la piciorul stâng și la plămâni. "Asistenta mi-a spus că îmi poate face doar radiografia la plămâni, pentru că reprezintă o urgență, dar pentru picior să merg în altă parte. Menționez că expectorez cu sânge. Dar am nevoie și de o radiografie la picior, pentru că am căzut de pe scară, este umflat și abia pot să mă deplasez și este tot o urgență!", și-a spus oful femeia. Ea a continuat: "Mi s-a spus că nu au primit banii de la Casa de Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Am sunat și la Casă, unde mi s-a spus că nu este adevărat și că ar trebui să mă examineze. Nu mi se pare normal ca, după o viață întreagă de plătit asigurarea de sănătate, atunci când am nevoie să fiu purtată pe drumuri".

Dispoziție negată de conducerea spitalului
Întrebată cu privire la motivul pentru care sunt refuzați bolnavii, asistenta responsabilă cu progra-mările în cadrul Radiologiei de la Policlinica 2 a susținut că acestea au fost dispozițiile primite de la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, de care aparține compartimentul. "A fost o întrunire joia trecută, în urma căreia ni s-a transmis că nu suntem rentabili și să nu mai efectuăm radiografii pentru ambulatoriu decât dacă reprezintă urgențe. Iar la plă-mâni facem pentru că le considerăm urgențe, în contextul pandemiei de gripă porcină. În rest însă, acestea au fost dispozițiile…", ne-a spus cadrul medical.
La intrarea în Radiologie nu există însă niciun anunț care să ofere cea mai mică justificare cu privire la pricina pentru care sunt refuzați bolnavii. Motivul: nu există nicio dispoziție transmisă în scris, a afirmat asistenta. "Nu ni s-a dat nimic în scris, să afișăm și noi ceva. Așa, pacienții nemulțumiți se iau de noi, iar noi nu știm ce să le răspundem", a mai afirmat asistenta.
Pe de altă parte, dr. Dan Căpățână, managerul SCJU Constanța, susține că nu a dat o astfel de dispoziție. Însă, radiografii nu se mai efectuează pentru pacienții care vin în ambulatoriu, pentru că plafonul alocat de la Casa de Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța a fost epuizat demult. "Acolo nu au medic deocamdată și dacă pacienții vin prin contractul cu CJAS-ul nu avem cum să le facem radiografii, pentru că nu mai avem plafon. În rest, pentru pacienții din spital, lucrurile se desfășoară normal", a afirmat managerul spitalului.
Reprezentanții CJAS afirmă însă că depinde de fiecare spital cum își gestionează fondurile. "Casa a decontat serviciile medicale, a asigurat salariile, ce se face mai departe cu banii este treaba spitalelor", a afirmat Lămâița Antohi, purtător de cuvânt CJAS.
Cert este că, în vreme ce reprezentanții spitalului și ai CJAS își pasează pisica, bolnavii sunt cei care au de suferit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 20 Noiembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Joi, 19 Noiembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.2155 secunde