Rata de ocupare a populației de 15 – 64 ani, în scădere în România

164
Rata de ocupare a populației de 15 – 64 ani, în scădere în România - rata-ocupare-1698999127.jpg
Conform statisticilor, în topul țărilor Uniunii Europene, România înregistrează a treia cea mai redusă rată de ocupare a populaţiei de 15 - 64 ani. Procentul aferent primului semestru al anului în curs este de 63%.

În contextul ratei de ocupare, România se află la coadă după Italia și Grecia.

De asemenea, țara noastră înregistrează a douăsprezecea cea mai mare intensitate a muncii măsurată ca număr mediu al orelor lucrate de o persoană ocupată, ce a corespuns cu 113 zile de câte 8 ore din cele 124 de zile lucrătoare ale semestrului. În raport cu regiunea, intensitatea muncii din România este mai redusă cu aproape 10% faţă de Polonia, care are cel mai mare procent din Uniunea Europeană. În România, numărul persoanelor ocupate a scăzut în servicii şi industrie şi a crescut în construcţii şi agricultură. Contribuţia negativă a primelor două sectoare la ritmul total al persoanelor ocupate a depășit-o pe cea pozitivă a celorlalte două sectoare. Analiza și statisticile relevă, de asemenea, faptul că reducerea populaţiei ocupate în servicii ne arată că piaţa se aşteaptă ca slăbiciunea cererii pentru acest sector să persiste.

„De ce în România, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, ajustarea ocupării se face mai degrabă pe partea extensivă, a numărului de persoane ocupate, şi nu pe partea intensivă, a numărului mediu de ore lucrate pe persoană ocupată? Motivul principal este că piaţa muncii este mai relaxată decât în ţările din regiune şi astfel procesul de angajare/concediere este considerat mai puţin costisitor decât modificarea numărului de ore lucrate pe persoana ocupată, angajarea cu normă parţială şi/sau cu contract temporar fiind prea puţin utilizată. Se poate, de asemenea, ca piaţa muncii din România să perceapă cauzele încetinirii PIB ca fiind de durată şi din acest motiv o parte din populaţia ocupată ca fiind supradimensionată”, spun specialiștii în cadrul unei analize.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1924 secunde