Război cu băncile, partea a doua

329
< 1 min citire
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța îi sfătuiește pe cei care au contracte de credit în derulare să contacteze băncile cu privire la modul de calcul al dobânzii, în conformitate cu Legea 288/2010. "Actele adiționate emise de creditori ca urmare a apariției OUG 50/2010 care au fost semnate de consumatori rămân în vigoare și produc, în continuare, efecte. În schimb, consumatorii care nu au semnat actele adiționate au dreptul să solicite creditorului anularea respectivului act adițional, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii 288/2010", spun reprezentanții Protecției Consuma-torului.
Termenul de 60 de zile expiră la finalul lunii februarie.
"Sfătuim consumatorii care încă nu sunt informați cu privire la conținutul actului adițional, propus de bancă, să solicite creditorului o copie a respectivului act. Dacă prevederile actului adițional emis de creditor nu vă convin, transmiteți acestuia o notificare scrisă de refuz - depuneți notificarea la registratura creditorului cu număr de înregistrare sau trimiteți prin poștă o scrisoare, cu confirmare de primire. Refuzul actului adițional are ca efect revenirea la prevederile anterioare ale contractului de credit, cu excep-ția, dacă este cazul, a clauzelor privind rambursarea anticipată", au mai arătat reprezentanții Protecției Consumatorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0403 secunde