REACȚII DUPĂ SCANDALUL CIREȘELOR TOXICE: "Informațiile de pe etichetele produsului erau greșite"

626
1
REACȚII DUPĂ SCANDALUL CIREȘELOR TOXICE:
Un client a postat pe Facebook eticheta de pe o caserolă de cireșe, cumpărată dintr-un supermarket din capitală.

Conform indicațiilor, cireșele ar trebui decojite pentru a fi consumate în siguranță, fructele fiind tratate cu Thiabendazol și Imazilil. Carrefour susține că informațiile de pe etichetele produsului erau greșite.

"Doar ce le-am cumpărat de la Carrefour România Mega Mall. Știe cineva dacă există și cuțit special pentru această operațiune de îndepărtare a cojilor la cireșe? Pentru mine e prima oară când văd așa ceva. Carrefour România aveți și un instrument special pentru așa ceva?", a scris un client pe Facebook.


Reacția magazinului


"Mulțumim celor care ne-au alertat cu privire la etichetarea articolului "cireșe casoleta 500 gr".

Dorim să vă comunicam faptul că produsul respectiv a fost retras de la raft.

Ne-am adresat furnizorului pentru informații suplimentare care ne-a transmis următoarele: din cauza unei regretabile erori umane, informațiile de pe etichetele produsului erau greșite, operatorul furnizorului însărcinat cu tiparirea lor folosind un alt șablon de etichete, destinat unui produs de citrice.

Vă asigurăm că produsul nu reprezintă niciun pericol pentru consumul uman și respectă în totalitate standardele de calitate prevăzute de lege, conform declarației de conformitate provenită de la furnizor.

Ne cerem scuze pentru incident și vă asigurăm că acesta este un caz izolat, importanța pe care o acordăm afișării corecte a etichetelor aplicate pe produse fiind foarte mare.

Vă asigurăm că pentru noi siguranța clienților noștri și respectarea standardelor de calitate pentru produsele comercializate sunt prioritare și reprezintă preocupările noastre permanente.

Mulțumim mult pentru intelegere!", este mesajul trimis de supermarketul de unde a pornit scandalul.


Comentează știrea

fructatul
8 mai 2018
fara cirese

Bineinteles ca eticheta era gresita, realitatea e mult mai periculoasa si mai toxica decat ceea ce scrie pe etichete.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7774 secunde