Reprezentanții asociațiilor de proprietari pot ridica procesele verbale aferente lunii iulie, începând de vineri

313
Reprezentanții asociațiilor de proprietari pot ridica procesele verbale aferente lunii iulie, începând de vineri - fond1663956657-1691062169.jpg

Articole de la același autor

Începând cu ziua de vineri, 4 august, până duminică, 6 august, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sau locatari care nu au transmis până la momentul actual o adresă de e-mail pentru corespondență, sunt invitați la punctele termice stabilite, să ridice procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică aferente lunii iulie.

Programul în care persoanele interesate pot merge la punctele termice respective este următorul: vineri, 4 august, în intervalele orare 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00; sâmbătă, 5 august, în intervalele orare 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00; duminică, 6 august, în intervalul orar 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00. Spre deosebire de anii anteriori, în conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, beneficiarii au acum la dispoziție un supliment pentru energie în sumă fixă pentru apă caldă menajeră. Reprezentanţii legali ai asociaţiilor de proprietari au obligaţia să împartă consumurile de energie termică pentru apă caldă menajeră pentru fiecare beneficiar de ajutor în parte. De asemenea, trebuie să depună borderoul respectiv la una dintre casieriile societății Termoficare Constanța S.R.L., în intervalele orare 08:00 – 12:00 și 12:30 – 16:30 sau în format electronic la adresa [email protected].

În borderourile cuprinzând beneficiarii de ajutoare de apă caldă menajeră pe care reprezentanții asociațiilor de proprietari le înaintează către societatea Termoficare Constanța S.R.L., consumurile de energie termică aferente fiecărui beneficiar vor fi exprimate în mod obligatoriu în MWh. Termenul limită pentru depunerea borderourilor cuprinzând consumurile individuale ale beneficiarilor de ajutoare aferente lunii iulie, este luni, 7 august, ora 12:00. Pentru asociațiile care depun borderoul ulterior termenului specificat, facturile fiscale aferente lunii iulie 2023 nu vor mai fi diminuate cu valoarea ajutoarelor. Acestea vor fi decontate în cursul lunilor următoare, după depunerea borderourilor.

„Rugăm administratorii asociaţiilor de proprietari ca în condiţiile în care au nelămuriri cu privire la borderourile cuprinzând beneficiarii de ajutor de încălzire aferente lunii iulie 2023, să se adreseze Serviciului Public de Asistență Socială Constanţa situat în strada Duiiliu Zamfirescu numărul 4”, transmit reprezentanții societății Termoficare Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4456 secunde