România, în doliu. A murit Regina Ana

160
România, în doliu. A murit Regina Ana - regelemihaisireginaanaxiii-1470056710.jpg

Articole recomandate

Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în neființă, la vârsta de 92 de ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei regale. 


Înmormântarea va avea loc probabil de sâmbătă, într-o săptâmână, a spus la Digi 24, Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale și membru al Consiliului Regal.


"Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveția. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges", anunță într-un comunicat Casa Regală a României.

Conform cu tradiția Funeraliilor Regale, "corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală", mai precizează sursa citată.

Ultimele Funeralii Regale din țara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorința Majestății Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiția înaintașelor Majestății Sale.

Casa Regală transmite că "familia Regală anunță mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile. Începând de mâine, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanțele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/ .Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4569 secunde